„Domeniul meu de interes sunt politicile de educație, în special cele ce ar contracara inechitățile sistemului nostru de învățământ.

Încă de la grădiniță, sistemul educațional românesc crează segregare în unitățile de învățământ.

Cartierele sunt relativ omogene din punct de vedere al statutului social al oamenilor care trăiesc în ele. Din moment ce criteriul de înscriere a unui copil la grădiniță, în primar și gimnazial, este proximitatea, școlile sunt și ele relativ omogene din punct de vedere al statutului social al copiilor. În cazul romilor și etnic.

Mai mult, segregarea este accentuată și de directori, profesori și părinți.
Unii directori ai grădinițelor de stat în care copiii sunt din familii înstărite mint până și părinții din clasa de mijloc că nu mai sunt locuri pentru a-și menține mediul privilegiat. Părinții care își permit, fac rost de viză de flotant sau găsesc alte modalități de a fenta criteriul proximității și își duc copiii la școli mai bune, cu compoziție socială mai înaltă. Părinții evită să-și trimită copiii non-romi în școli unde majoritatea elevilor sunt romi.

Profesorii tind să aibă așteptări mai scăzute de la copiii mai săraci, romi sau din rural. De fapt tocmai studiile zic că majoritatea copiilor au rezultate mai bune când oamenii au așteptări mari de la ei.

ONG-urile ce lucrează cu copii dezavantajați și profesorii ce nu fug de o provocare ne arată că, dacă sunt susținuți, copiii dezavantajați pot ajunge să aibă vieți mult mai bune decât ale părinților lor. Mai departe de ei, sistemul educațional românesc nu dă nicio șansă copiilor săraci, romi sau din rural.”