Vocile REPER
Dan Alexandru Roșu
„Interesul meu pentru politică a început, inițial timid, odată cu aderarea țării noastre la organizații și uniuni internaționale menite să ne asigure integritatea, să ne promoveze valorile, să ne ofere pace și bunăstare, având la bază un set de reguli comune și de libertăți fundamentale. Mă refer, bineînțeles, la aderarea României la Uniunea Europeană și la NATO.
Ulterior, interesul pentru politică a crescut odată cu incendiul de la Colectiv, cu OUG 13 și cu 10 august, evenimente ce mi-au arătat că democrația noastră este fragilă, iar predispoziția politicienilor cu tradiție, hârșiți în politică, pentru comiterea de ilegalități în interes personal duce la tragedii zguduitoare.
În 2019 am făcut primul pas în politică, devenind unul dintre cei care erau « în plus » urmând ca în 2020 să candidez la un loc în Consiliul Local de la Sectorul 3, locul în care m-am născut, unde trăiesc, lucrez și locuiesc de 30 de ani.
Tot aici este locul unde ultimii aproape 12 ani de administrație locală au însemnat, din punct de vedere politic, o combinație între « întâi facem treabă, apoi ne cerem scuze » și « a furat, dar a și făcut », care, din păcate, recent, au devenit « a furat și a omorât », referindu-mă la muncitorii care au murit pe șantierele ilegale ale Primăriei Sector 3 de la Biblioteca Națională și de la Hala Laminor, actualul primar făcându-și o carte de vizită din nerespectarea legilor și din lansarea diferitor șantiere de construcții și amenajări în sector fără avize și autorizații.
Acest an rămas până la alegerile locale din 2024 trebuie să fie și ultimul pe care Robert Negoiță îl petrece la conducerea Primăriei Sectorului 3.
În acești 4 ani au existat și momente în care poate aș fi putut pune… punct implicării mele în politică, dar consider că totuși mai există soluții, mai putem spera la o Românie mai bună, la un viitor aici și la menținerea drumului nostru pro-european, poate chiar federalist, câtă vreme reușim să facem curățenie în peisajul politic actual, prin implicarea oamenilor buni, oamenilor integri și a oamenilor tineri, pentru că de la sine actualul sistem nu se va schimba niciodată.
Alternativa ar însemna, în viitorul extrem de apropiat, 4 ani de beznă și dezorientare, după care consider că foarte probabil nu vom mai putea aprinde lumina.”
Vocea REPER de astăzi este a colegului nostru, Dan Alexandru Roșu, secretar general al filialei REPER Sector 3, membru REPER Youth, arhitect preocupat de urbanism și urbanism participativ, dar și de dezvoltare durabilă.