„Este un exercițiu util să ne amintim din când în când că:
– femeile reprezintă mai mult de jumătate din populația din România, și, totuși, în peste 30 de ani, România nu a reușit să le ofere posibilitatea reprezentării politice la nivelul ponderii lor în societate,

– nu există la ora actuală în țara noastră suficiente adăposturi pentru femeile supraviețuitoare ale violenței domestice, pentru mamele minore care rămân fără sprijin, pentru victimele traficului de ființe umane,

– nu avem programe educaționale și de formare profesională pentru acestea,

– suntem țara cu un număr foarte mare de femei care au grijă de copiii și seniorii din familie pentru că nu au altă alternativă (statisticile le numesc „îngrijitoare informale”),

– femeile din România nu merg la medic (la un consult anual măcar) pentru că accesul este dificil (nu sunt medici în foarte multe zone rurale din România), nu au bani, multe nici nu știu cum să facă să beneficieze de consultații și tratamente gratuite, nu au acces la informații corecte,

– suntem pe locul întâi în Europa la rata de îmbolnăviri de cancer de col uterin și a mortalității din cauza acestei boli, nu stăm bine nici la depistarea precoce a cancerului de sân,

– una din 4 femei este victimă a unei forme de violență,

– încă ajung fete din centrele de plasament victime ale traficului de ființe umane prin metoda „lover boy” pentru că nu se gândește nimeni să facă o consultare serioasă cu societatea civilă și ONGurile active în domeniul drepturilor fetelor și femeilor și niște campanii moderne de informare adaptate vârstei acestor fete și băieților,

– din cele peste 12.000 de vouchere promise celor care au ales procedura fertilizării in vitro, au fost date doar 99 și lista continuă.

Ne va lua cel puțin un secol, dacă nu două… când vorbim de respectarea pe deplin a drepturilor fetelor și femeilor și de tratament corect, spre egalitate, în țara noastră.

Poate că tocmai asta e soluția: să vorbim mai mult, să ne ascultăm, să dăm voce femeilor din viața noastră care nu au apucat sau nu au avut cum să își spună poveștile, durerile, visurile, să arătăm că nu e totul roz oricât de optimiști am fi, că ne putem informa corect și că avem resursele să provocăm o schimbare în mai bine.

Am putea fi generația egalitate: cea care realizează că schimbarea începe cu noi, femei și bărbați deopotrivă.”