Georgiana Bancilă
Georgiana Bancilă este membră a Biroului Municipal București și a REPER Youth, care ne inspiră prin energia, creativitatea și dorința sa de a face bine.
„Mă consider un om simplu, poate chiar mai simplu decât tine.
Până de curând am fost complet apolitică. Am evitat să vizionez filme triste și să urmăresc știrile despre războaie, catastrofe sau atrocități comise de oameni, oameni la fel ca noi, modelați însă de viață și ale lor experiențe într-un mod diferit…
Am optat să mă refugiez în propriul meu sanctuar de bucurie, să închid ochii în fața adversităților și a lucrurilor negative din lume și din împrejurul meu.
De nenumărate ori am fost pusă față în față cu primejdia reală, dar am ales să îmi suprim amintirea acestor întâmplări, fie din jenă, fie din aversiune, temere sau pură resemnare. Acum conștientizez că trăirile mele au fost, de fapt, rezultatul direct al incapacității liderilor politici de a instaura un cadru securizat și propice pentru mine și pentru toți românii.
Am fost discriminată, manipulată, mințită și înjosită. Mi-am croit drum printre tentaculele corupției românești, am fost martoră la nenumărate nedreptăți, m-am luptat cu absurditatea birocrației. Am întâlnit un număr îngrijorător de femei maltratate și mi-au atins sufletul lacrimile prea multor copii.
Sunt sigură că și tu ai o listă asemănătoare!
Ajunge! A sosit timpul să ne oprim din autocompătimire. Suntem la acel punct în care realizăm că balanța poate înclina chiar mai rău și este nevoie să ne mobilizăm!
Cândva am spus că dacă PSD revine la guvernare, voi lăsa România în urmă. Totuși, sentimentul de apartenență nu m-a lăsat să o fac pentru că aici e și țara mea, nu doar a lor.
Nu cu mult timp în urmă, am auzit despre partidul AUR și ideea de a pleca a revenit:
« Dacă AUR preia conducerea, voi renunța definitiv la România. »
Dar apoi, reflectând asupra familiei mele, asupra prietenilor și la tot ce mi-a oferit această națiune, am hotărât să mai acord o șansă. Totuși vreau ca eu și țara mea să mergem înainte, fără promisiuni false și fără soluții miraculoase, onest, calm, pozitiv.
Am intrat în politică pentru că vreau să fie mai bine, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, pentru noi toți. Iar dacă vei avea și tu un moment de lumină și generozitate în mijlocul acestui haos, sper că ne vom uni forțele pentru a face din România o țară normală europeană. Nu Grădina Maicii Domnului, nu paradisul pe pământ, doar o țară normală în care oamenii sunt optimiști că pot construi un viitor al lor.
Vreau să fim un popor educat, capabil să alegem ce e bine pentru noi. Vreau ca instituțiile statului să lucreze pentru oameni, vreau ca cetățeanul român muncitor să nu mai aibă grija zilei de mâine cu o săptămână înainte de salariu sau pensie, vreau ca sistemul de sănătate să trateze pacienții și să prevină boala, vreau să nu ne mai batem joc de copiii noștri, vreau să înțelegem că oamenii diferiți nu sunt nebuni sau bolnavi, vreau să înțelegem că femeia este om, vreau multe… multe tare! Multe lipsesc așa că avem multe de făcut împreună.”